Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu vor mai putea poliţiştii trage chiulul de la patrulări sau folosi maşinile de serviciu în interes personal

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 iulie 2013 ·

Începând de astăzi, toate maşinile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava folosite la patrulări şi la intervenţii, însumând peste o sută de autovehicule, vor fi monitorizate prin sistem GPS, iar şefii vor cunoaşte fiecare mişcare a autoturismelor cu sirenă şi girofar din judeţ.

Aparatura necesară pentru implementarea acestei aplicaţii exista la Suceava de anul trecut (terminale mobile echipate cu GPS), însă nimeni nu s-a gândit să o folosească în acest sens.

Şeful IPJ Suceava, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, a explicat că a aplicat acelaşi sistem şi la IPJ Călăraşi, unde a fost detaşat tot ca inspector-şef, din vara anului trecut şi până în urmă cu câteva săptămâni.

„Acolo (n.r.-la Călăraşi) sistemul a funcţionat şi funcţionează foarte bine şi am de gând să fac acelaşi lucru şi acum, la Suceava. Pe 30 mai 2012 am ajuns la Călăraşi, în două săptămâni l-am pus în practică. Aşa am făcut şi la Suceava. De mâine (n.r.-astăzi), toate maşinile folosite la patrulări, radare, intervenţii vor fi monitorizate. Acest sistem permite în orice moment localizarea autospecialelor aflate în serviciu şi monitorizarea acestora pe harta județului Suceava, iar în cazul unui eveniment se aplică principiul: cel mai apropiat poliţist/ echipaj intervine”, a declarat ieri inspectorul-șef al IPJ Suceava.

Todiruţ a explicat că vor fi două hărţi digitale pe care se va face monitorizarea, una la Sistemul naţional unic de preluare a apelurilor de urgenţă (112), cealaltă la ofiţerul de serviciu al IPJ Suceava.

În cazul unui apel 112, de exemplu, poliţiştii vor şti care maşină se află mai aproape de locul evenimentului şi vor trimite imediat echipajul respectiv la faţa locului.

Totodată, vor putea fi supravegheate şi traseele pe care trebuie să patruleze maşinile de poliţie şi dacă acestea respectă intinerariul stabilit.

„Dacă ofiţerul de servi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°