O femeie de aproximativ 70 de ani a fost gǎsitǎ moartǎ de cǎtre pompieri, ȋn seara de luni, 15 iulie, cȃnd aceștia au intervenit sǎ stingǎ un incendiu produs în apartamentul acesteia din cartierul Vitan.
ISU Bucureşti a anunțat cǎ a fost alertat în urma unui apel la 112 făcut în jurul orei 21.20, prin care a fost semnalat un incendiu izbucnit la un apartament de la etajul 3 al unui bloc aflat pe strada Sgt. Bonea Marin din sectorul 3. “Incendiul a cuprins sufrageria apartamentului, al cărei mobilier a ars complet, şi a afectat parţial şi holul. În dormitor, a fost găsită decedată o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani”, au relatat surse ISU București.
Pompierii au evacuat mai multe persoane aflate la etajele superioare ale blocului. Cinci dintre acestea, respectiv trei adulţi şi doi copii, s-au intoxicat cu fum şi au fost transportaţi la spital, starea lor nefiind însă gravă. Potrivit mediafax, incendiul, a cărui cauză urmează să fie stabilită, a fost stins după aproximativ o oră. ISU Bucureşti a folosit la această intrervenţie două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, o maşină de descarcerare şi patru de prim autor.
O femeie de aproximativ 70 de ani a fost gǎsitǎ moartǎ de cǎtre pompieri, ȋn seara de luni, 15 iulie, cȃnd aceștia au intervenit sǎ stingǎ un incendiu produs în apartamentul acesteia din cartierul Vitan.
ISU Bucureşti a anunțat cǎ a fost alertat în urma unui apel la 112 făcut în jurul orei 21.20, prin care a fost semnalat un incendiu izbucnit la un apartament de la etajul 3 al unui bloc aflat pe strada Sgt. Bonea Marin din sectorul 3. “Incendiul a cuprins sufrageria apartamentului, al cărei mobilier a ars complet, şi a afectat parţial şi holul. În dormitor, a fost găsită decedată o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani”, au relatat surse ISU București.
Pompierii au evacuat mai multe persoane aflate