* aflat, de mai mulţi ani, în deficit de personal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a avut de soluţionat, în primele şase luni, peste 17.000 de dosare, cu aproape 1.500 mai multe faţă de anul trecut * în loc de 33 cât prevede statul de funcţii, în judeţul Brăila sunt doar 25 de procurori, fiecare având de soluţionat câte un munte de dosare * în prezent, procurorii au înregistrate 5.382 cauze cu autori necunoscuţi, faţă de aproape 6.000, câte erau la jumătatea anului trecut * cele mai cunoscute cauze cu AN de la Parchetul Brăila sunt cele care-i privesc pe Lucian Băbuş, zis "Versace" şi pe Serghei Matsuev, ambii asasinaţi de persoane necunoscute * tentativa de omor asupra comisarului Ionel Iorga, din 2005, se află, de asemenea, pe lista cauzelor cu AN
Procurorii brăileni au tras linie şi au făcut bilanţul activităţii lor pe primele şase luni ale anului.
"Deşi statele de funcţii prevăd un număr de 33 de posturi, la toate cele patru parchete - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei - şi-au desfăşurat activitatea, în primul semestru al anului, doar 25 de procurori. Cu toate acestea, în cadrul Parchetului Curţii de Apel Galaţi, Brăila a ieşit pe primul loc, în ceea ce priveşte calitatea muncii, celeritatea şi, mai ales, volumul de muncă (numărul rechizitoriilor), în condiţiile în care statul de funcţii este ocupat în proporţie de doar 70 %", ne-a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Mariana Ioan. Situaţia este cu adevărat critică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, unde activează doar nouă procurori în loc de 14, cât prevede schema de personal. 17.651 de dosare pentru 25 de procurori
Potrivit statisticilor oficiale, puţinii procurori aflaţi la cele patru parchete br