Viitorul apropiat aparţine coabitării liniştite cu salvarea aparenţelor europeneşti. Aproape că simt o simpatie pentru victima inocentă Fenechiu, ce nu va mai trăi aceste vremuri.
„Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie / Era pe când nu s-a zărit / Azi o vedem, şi nu e.“ Dacă justiţia română ar trebui să-şi pună azi un motto pe cartea de onoare, cam ăsta ar fi. Condamnarea în primă instanţă a lui Relu Fenechiu nu demonstrează nimic despre situaţia actuală a parchetelor şi a reformelor. Ci arată doar ce se lucra prin justiţie ieri şi alaltăieri, când şef al procurorilor anticorupţie era stalinistul Morar, iar spaima în justiţie şi presiunea politică erau atât de intense, încât în fruntea Curţii Supreme a reuşit să ajungă independenta – pe bune – Livia Stanciu.
Pe vremea aia, când magistratura se schimba şi se separa de politic sub biciul tiraniei, deşi asta nu era imediat vizibil pentru marele public, că procesele durează ani de zile, aparatul de propagandă al USL, plus idioţii utili care îl servesc pe Ponta din bucuria de fi băgaţi în seamă şi convingerea că el chiar reprezintă un viitor mai bun pentru clasa politică strigau în gura mare că reforma nu dă rezultate, iar evaluările bune din MCV sunt rezultatul lobby-ului lui Macovei şi al altor câţiva trădători. Sunt sigur că unii chiar credeau ce spuneau, fiindcă cine a trăit toată viaţa doar din fabulaţii şi propagandă nu-şi închipuie că mai există şi altceva pe lume.
Invers, în 2012-2013, valul spectaculos de arestări şi condamnări, începând cu Voicu-Costiniu, Năstase şi terminând azi cu ministrul Fenechiu, nu fac decât să ascundă în mod pervers faptul că trendul s-a inversat, iar guvernarea USL, indiferent ce vă spun unul sau altul, n-are grijă mai mare (nici măcar rectificarea bugetară sau regionalizarea) decât cu cine va fi înlocuită î
