De multă vreme, românii trăiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului. Perspectivele sunt sumbre: restrângerea activităţii, diminuarea veniturilor, creşterea necontrolată a ratelor, costul serviciilor (care nu oferă nimic în plus pentru cei câţiva lei care se regăsesc, negreşit, pe factură), creşterea generală a preţurilor pentru bunuri esenţiale.

Câtă vreme economia geme, sufocată, lupta împotriva corupţiei e deja pierdută, pentru că nu e însoţită de o intensă activitate de combatere a sărăciei. Analiştii de strânsură au întotdeauna pregătit argumentul ceauşist "Lasă, domne, că nu moare nimeni de foame, Mall-urile sunt pline." O asemenea abordare e nu numai ineptă, dar periculoasă, pentru că induce în populaţie, prin repetiţie, ideea că "vecinul" trăieşte, nejustificat, mai bine. Şi nici nu e adevărat. Îi mulţumesc dlui Sorin Cucerai care mi-a oferit datele necesare pentru a răsturna această idioţenie.

Peste 50% din populaţia care munceşte legal (puţin peste jumătate din cea funcţională şi un sfert din cea a ţării) câştigă până într-o mie de lei lunar, adică aproximativ 220 de euro. Oricât de rău intenţionat ar fi cineva şi oricâte statistici catastrofale din Bangladesh ar oferi, spre comparaţie, situaţia acestor cetăţeni, că sunt singuri sau au o familie, e, în România de azi, la limita de jos a sărăciei.

Aceasta e problema principală a Guvernului. Dl Cucerai crede că nu corupţia e prima dintre priorităţi. Poate doar pentru televiziuni. Pentru că hoţia, estorcarea, foloasele necuvenite merg mână în mână cu această spaimă în faţa zilei de mâine. Cine are în mână resursele şi baierele pungii face ordine, precum IMGB-ul de odinioară. Lumea care îi vântură cetăţeanului pe la nas bunuri şi servicii poleite devine, pe zi ce trece, tot mai inaccesibilă. De aceea, strângerea curelei, ordonată de geniile politice ale Carpaţilor, a avut efect contrar. @N_P