Ediția din acest an a Festivalului „Sighişoara Medievală” se va desfășura în perioada 26-28 iulie și va fi dedicată domnitorului Vlad Țepeș.
Tema ediției cu numărul XXI a Festivalului „Sighişoara Medievală” este „Vlad Cavalerul Dreptăţii”, evenimentul fiind dedicat uneia dintre personalitățile cele mai cunoscute și mai tenebroase a istoriei românilor, domnitorul Vlad Ţepeş, care s-a născut la Sighişoara...
Tema reprezintă o urmare firească a celor trei ediţii anterioare, intitulate „Întoarcerea Cavalerilor”, „Merlin – vrăjitorul lumii medievale” şi „Ioana d’Arc – 600 de ani de luptă şi credinţă”. Festivalul se va deschide pe 26 iulie cu „Marea Paradă a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor, urmată de deschiderea oficială în „Piața Vlad Cavalerul Dreptăţii” (Piaţa Cetăţii), cu salutul şi învestirea tuturor invitaţilor de către Vlad Cavalerul Dreptăţii, drept cetăţeni liberi în Cetatea Sighişoarei.
Programul primei zile de festival mai cuprinde concerte, spectacole de animaţie, cu steaguri şi cu foc ale unor ordine cavalereşti din ţară, dar şi din Ungaria şi Bulgaria, iar la miezul nopţii – adunarea cavalerilor şi menestrelilor, retragerea cu torţe şi „judecata de taină a trădătorilor”, la Turnul cu Ceas.
În „Piaţa Drăculeştilor” (Piaţa Boema) vor avea loc concerte, un spectacol de teatru medieval şi o şcoală de dans, în timp ce în „Piaţa Micilor Dragoni” (Piaţa Răţuştelor) va ţine cursuri o şcoală de muzică medievală. În „Cavalerilor Lup” se vor proiecta filme istorice, iar la „Casa Cronicarilor”, de la Hotelul Sighişoara, vor avea loc conferinţe, seminarii şi întruniri.
Zilele de 27 şi 28 iulie vor începe, de asemenea, cu o paradă, urmată de diverse concerte şi reprezentaţii ale unor ordine cavalereşti. În 27 iulie, la Casa Cronicarilor vor fi susţinute conferinţele „Eroul medieval în timpul modern”, „Ordinul D