Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Negrea, şef „plin” la APIA Gorj

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 17 iulie 2013 ·

Constantin Negrea este „noul” director executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Gorj. Acesta a participat la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi a obţinut 182 de puncte din 200, astfel că, mandatul de interimar va fi înlocuit cu cel definitiv. Negrea a mai ocupat aceeaşi funcţie la APIA, în anul 2009.

Doctor în ştiinţe agricole, Constantin Negrea a asigurat interimatul pe funcţia de director al APIA Gorj din luna noiembrie a anului 2012. În data de 15 iulie anul curent a susţinut examenul pentru a obţine definitiv funcţia. Negrea nu a avut contracandidaţi. „Am susţinut proba de aptitudini şi cunoştinţe IT, două subiecte pe legea funcţionarilor publici şi trei subiecte de specialitate, respectiv agricultură. Am fost admis cu un punctaj de 182 din 200, iar acum aştept renumirea pe funcţia de director”, a precizat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. Singurul candidat pe post

La concurs s-au putut înscrie doar funcţionarii de clasa I. Cu alte cuvinte, au putut aspira la postul de director doar angajaţii APIA care au studii superioare cu termen lung (4-5 ani), care au vechime în domeniul agricol şi care nu au fost în ultimii ani sancţionaţi. Totodată, ca să participe la concursul pentru postul de conducere, angajaţii trebuiau să fie absolvenţi de masterat în Administraţia Publică, Management sau în domeniul agricol. Niciun angajat APIA nu s-a calificat în „cursa” pentru obţinerea postului, Negrea fiind singurul candidat. Specialist în horticultură

Constantin Negrea este absolvent al specializării „Horticultură” atât la liceu, cât şi la facultate. Totodată, acesta a urmat studii de licenţă în Ştiinţe Juridice, iar mai apoi, după masterat, studii doctorale în Ştiinţe Agricole. Negrea activează în domeniul agricol de aproape 30 de ani şi a mai deţinut funcţia de şef al APIA Gorj, în anul 2009. @

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 14 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 21 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 49 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 49 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°