Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Construcţia unei uzine de tratare a deşeurilor, în planul autorităţilor sucevene

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 iulie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de ieri că în judeţ ar putea fi construită o uzină de tratare a deşeurilor. Nechifor a arătat că o astfel de investiţie s-ar putea realiza din fondurile europene care vor fi disponibile în exerciţiul bugetar 2014 – 2020. El a explicat că o uzină de tratare a deşeurilor ar diminua semnificativ cantităţile de gunoaie care ar urma să fie depozitate în viitoarea groapă ecologică din comuna Moara. Şeful administraţiei judeţene a vizitat ieri şantierul de la această groapă de gunoi, precizând că există şanse ca această investiţie să fie finalizată până la termenul stabilit în proiect, respectiv 15 aprilie 2014.

Cătălin Nechifor a arătat că prima celulă a gropii de gunoi de la Moara va putea fi folosită o perioadă de maxim zece ani. A doua celulă ar urma să fie construită de operatorul de deşeuri care va administra groapa de gunoi de la Moara, şi aceasta având o durată de funcţionare de aproximativ 10 ani. „Ceea ce ne interesează pentru viitorul apropiat este să gândim soluţii ulterioare, pentru că această groapă a fost proiectată iniţial pentru o durată de viaţă de 10 ani. Asa înseamnă că dacă anul viitor pe 15 aprilie o vom da în folosinţă, undeva în 2024 va trebuie să o închidem. Partea bună e că procesul de închidere e foarte simplu şi că în proiect a fost inclusă şi groapa numărul doi.

Însă ceea ce îmi doresc este să găsim o posibilitate de a construi la Suceava o uzină de tratare a deşeurilor”, a declarat Cătălin Nechifor. El a adăugat că după construcţia acestei uzine va exista posibilitatea recuperării şi valorificării deşeurilor de hârtie, plastic, sau de materiale feroase şi neferoase. Preşedintele CJ Suceava a declarat că proiectul pentru construcţia unei uzine de tratare a deşeurilor trebuie pregătit şi realizat din timp, astfel încât să nu existe probleme în m

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum o ora
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Reuniune de urgență a Consiliului NATO-Ucraina, după ce Rusia a lansat racheta Oreşnik. Ce așteptări are Zelenski

Ziare.com acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi, 26 noiembrie, la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează

Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, de Ziua Recunoştinţei

Mediafax acum 29 minute
Preşedintele Joe Biden a graţiat luni un cuplu de curcani norocoşi, Peach şi Blossom, pe care i-a scutit de a ajunge pe masă de Ziua Recunoştinţei. Prin această tradiţie care are loc anual, Biden a dat startul sezonului de sărbători, potrivit CNN.

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 3 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Reuters: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului

G4Media acum 52 minute
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.

Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a rachetei balistice experimentale

Ziua Constanta acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova. Rusia a lovit joi Ucraina

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum 45 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Băiat de 14 ani, ucis într-un accident pe DN 56. Șoferul a pierdut controlul direcției VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Un accident care a implicat un singur autoturism a dus la moartea unui băiat de 14 ani marți, 26 noiembrie. Adolescentul era pasager într-o mașină care a ajuns într-un șanț de colectare a apelor după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției.

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Un armistițiu Hezbollah – Israel pare să fie foarte aproape / Anunțul va fi făcut de Biden și Macron

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron sunt așteptați să anunțe foarte curând o încetare a focului în Liban între gruparea armată Hezbollah și Israel, au declarat luni pentru Reuters patru surse libaneze de rang înal

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

4°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°