Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălăjenii care lucrează în străinătate se asigură în sistemul public de pensii în ţară

Publicat in Magazin Salajean, marți 16 iulie 2013 ·

Tot mai mulţi sălăjeni care lucrează în străinătate, cu sau fără contract de muncă, dar şi persoane neasigurate în sistemul public de pensii pot să-şi facă asigurare individuală la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj (CJP) Sălaj. Asta, pentru a beneficia de dreptul la pensie şi alte facilităţi oferite asiguraţilor.

Maria Ţiriac, şef serviciu stagiu cotizare în cadrul CJP Sălaj, a precizat că numai în acest an 790 de persoane şi-au încheiat la instituţie astfel de asigurări. În baza unui contract de asigurare, cei în cauză pot beneficia de dreptul la pensia de invaliditate, pensia anticipată sau pentru limită de vârstă, de ajutoarele băneşti acordate de stat în cazul decesului, de biletele de tratament gratuite sau la jumătate de preţ, în cazul în care starea de sănătate a asiguratului este afectată. Astfel, pentru suma admisă de lege trecută în contractul de asigurare ca “sumă minimă asigurată”, care este de 778 de lei, persoana va trebui să plătească lunar 224 de lei. Pe baza contractului de asigurare se pot asigura în sistemul public de pensii persoanele fizice care lucrează în străinătate, persoanele care lucrează doar în propria gopodărie, dar şi persoanele neintegrate în sistemul public de pensii: administratori de societăţi comerciale, acţionari sau manageri de societăţi, personalul clerical şi avocaţi. După cum a explicat Maria Ţiriac, contractul se încheie la sediul CJP Sălaj, în baza actului de identitate şi imediat după semnare şi înregistrare acesta produce efectele legii. Plata aferentă contractului, contribuţia, se va realiza până la data de 25 a fiecărei luni şi poate fi achitată în numerar la caseria instituţiei. Deasemenea, în cazul rezilierii contractului de asigurare, contribuţiile achitate nu sunt restituite asiguratului, iar perioada pentru care s-a plătit, stagiul de cotizare, se valorifică pentru stabilirea drepturilor la pensii. După cum a

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 19 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°