Fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden a cerut oficial, marţi, azil temporar în Rusia, a anunţat agenţia de presă rusă RIA Novosti, care citează declaraţii ale avocatului acestuia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
"Întrucât Snowden nu poate părăsi zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo (...) el a înaintat cererea de azil unui reprezentant al Serviciului Federal rus pentru Migraţie, invitat acolo special pentru acest scop" a precizat avocatul Anatoli Kucerena.
Potrivit avocatului, procedura pentru azil temporar este diferită de cea pentru azil politic, acesta din urmă necesitând un decret semnat de preşedintele Vladimir Putin. "Azilul temporar este un fel de "statut umanitar" sau o amânare a expulzării" şi este valabil timp de un an, existând posibilitatea de a fi prelungit ulterior pentru perioade tot de un an, se precizează pe website-ul Serviciului rus pentru Migraţie, citat de agenţia EFE.
Potrivit unei surse din cadrul acestui serviciu, citată de ITAR-TASS şi AFP, răspunsul la o asemenea cerere de azil trebuie dat în termen de cel mult trei luni, iar până când se va lua această decizie Snowden va putea să intre pe teritoriul Rusiei pe baza unor documente provizorii.
Într-o primă reacţia oficială, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Kremlinul nu se implică în această problemă, care este gestionată de Serviciul Migraţie.
Pe data de 1 iulie, Snowden a înaintat o cerere de azil politic autorităţilor ruse, dar a retras-o a doua zi după ce preşedintele Putin a declarat că fostul consultat CIA poate rămâne în Rusia numai dacă 'încetează să facă rău' Statelor Unite. Tot preşedintele rus a acuzat luni SUA că, prin presiunile pe care le-au exercitat asupra tuturor ţărilor, l-au blocat pe Snowden la Moscova. Cu trei zile înaintea