Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zborul ca înfrângere

Publicat in Jurnalul, marți 16 iulie 2013 ·

Mă aflu pentru a doua oară la Durres. În urmă cu doi ani am nimerit aici greșind drumul ce leagă Tirana de Kosovo. Abia începuse primăvara și plaja era pustie. Săptămâna trecută, ajuns în capitala Albaniei, am fugit pentru o oră la Durres, ca să văd cum apune Soarele peste Adriatica.

    

Stau pe terasa unui hotel, cu ochii pe cer, în așteptarea înserării. Dar unde sunt pescărușii? În mod ciudat, văzduhul e gol. Niciun foșnet de aripă în aerul sărat de deasupra mării. Zboară doar o minge între mîinile câtorva tineri, care au încins o partidă de volei pe plajă. Deodată, aud vorbindu-se în apropierea mea românește. Se discută, culmea, chiar despre zbor! Fără nicio legătură cu mingea de volei sau absența stranie a pescărușilor. Românii de la masa de alături poartă o discuție despre profesia lor, care pare să fie zborul. Nu-mi trebuie prea mult timp ca să înțeleg că chiar este. Sunt două femei și un bărbat cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. Toți însoțitori de zbor pe un avion românesc ce face câteva curse pe săptămână între Albania și Italia. Piloții și ceilalți membri ai echipajului sunt tot români. Au fost închiriați de albanezi la pachet cu avionul. Locuiesc în hotelul pe terasa căruia ne găsim. Nu duc lipsă nici de timp liber, nici de bani. Despre frumusețea locului ce să mai vorbim! Cine n-ar vrea să aibă o asemenea viață?  Ei! Tocmai ei!. Ăsta și este subiectul discuției celor trei. Până la urmă îmi dau identitatea în vileag și facem cunoștință.

   

Nu vă place meseria pe care o practicați? îi întreb. Cum să nu ne placă, răspunde bărbatul, suntem pur și simplu înnebuniți după ea! Păi și atunci ce vă nemulțumește? zic apoi. Am 39 de ani, încearcă să mă lămurească el, și n-am încă o familie. Cum să am dacă azi sunt aici, luna viitoare în Grecia, la toamnă sau la primăvară în Senegal, sau cine știe unde?!. Oricât de bine ar fi, într-o cameră

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 4 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°