Poliţiştii bucureşteni au distribuit în localuri şi hoteluri mii de pliante şi suporturi de pahar cu sfaturi preventive pentru turiştii străini, în care aceştia sunt învăţaţi cum să se ferească de infractori şi atenţionaţi că drogurile şi prostituţia sunt ilegale.
Potrivit Poliţiei Capitalei, acţiunea face parte din campania de prevenire a victimizării turiştilor străini intitulată "Bucureşti, cel mai sigur oraş", care se desfăşoară în perioada 1 iulie - 15 septembrie.
Până în prezent au fost distribuite la Aeroportul "Henri Coandă", la hotelurile frecventate de cetăţenii străini şi la localurile din Centrul Istoric 9.000 de flyere şi peste 6.500 de afişe şi suporturi de pahare cu sfaturi preventive scrise în limbile engleză, germană, franceză şi rusă.
"Informaţiile se referă la diferite metode prin care turiştii străini sunt abordaţi de diferite persoane, cu scopul de a fi înşelaţi. Turiştilor li se recomandă să evite tranzacţiile financiare în afara cadrului bancar, respectiv al caselor de schimb valutar. În situaţia în care se deplasează cu autovehicule ale firmelor de taximetrie, turiştii sunt sfătuiţi să solicite, la pornirea în cursă, activarea aparatului de marcat", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.
Turiştii străini mai sunt informaţi că, în România, drogurile şi prostituţia sunt ilegale.
Poliţia Capitalei a înfiinţat în zona Centrul Istoric un punct de informare mobil, cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei de Poliţie pentru Centrul Vechi, care vorbesc cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională.
Proiectul este derulat prin Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul de Ordine Publică, Secţiei de Poliţie pentru Centrul Vechi, Biroului Relaţii Internaţionale din Poliţia Capitalei, Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Buc