Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APPLE a deschis o anchetă, după ce o tânără ar fi murit ELECTROCUTATĂ când își încărca IPHONE-UL

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 iulie 2013 ·

Gigantul informatic Apple a anunţat, ieri, că a deschis o anchetă după moartea unei tinere, care, potrivit surorii sale, s-a electrocutat când îşi încărca iPhone-ul. Sursa: Reuters

Potrivit microblogg-ului Weibo, citat de AFP, o femeie din provincia Xinjiang (vest), Ma Ailun (23 de ani) a decedat când vorbea la iPhone în timp ce dispozitivul era conectat la priză pentru a fi încărcat.

„Vom ancheta în detaliu şi vom coopera cu autorităţile asupra acestui caz”, a indicat o purtătoare de cuvânt a Apple de la Beijing, Carolyn Wu, transmiţând condoleanţe familiei tinerei decedate.

Conform agenţiei oficiale Xinhua, poliţia locală a confirmat că Ma Ailun a murit electrocutată, însă a amintit că se vor face verificări asupra rolului telefonului.

La rândul său, televiziunea de stat CCTV a precizat că urme de arsuri au fost găsite pe ambele părţi ale telefonului, dar şi că încărcătorul electric folosit nu era accesoriul original furnizat de Apple cu dispozitivele vândute în China.

„Ce păcat să mori astfel! Apple trebuie să ofere o explicaţie!”, a spus sora femeii pe contul său de Wiebo, sfătuindu-i de asemenea pe utilizatorii de iPhone să nu vorbească niciodată la telefon în timp ce dispozitivul se află la încărcat.

Comentariile au stârnit reacţii de îngrijorare, dar şi de scepticism printre internauţii chinezi.

„Dacă există incidente adevărate (care implică iPhone-uri), trebuie să acordăm mai multă atenţie atunci când ne folosim telefoanele”, a subliniat un utilizator al Weibo, adăugând: „Dar nu cumva cineva încearcă astfel să păteze reputaţia Apple?”.

China este a doua cea mai mare piaţă din lume pentru Apple, iar produsele sale - dintre care multe sunt asamblate în China - sunt extrem de populare în această ţară.

Apple a fost supusă unei campanii de critici în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°