Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Ponta - cea mai importantă piesă pe tabla rusească

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 iulie 2013 ·

„Este necesar să avem o Republică Moldova întreagă!”, îi spunea Traian Băsescu lui Nikolai Patruşev, mâna dreaptă a lui Vladimir Putin pe probleme de securitate, pe 17 iunie, în timpul surprinzătoarei vizite a rusului la Bucureşti. „Ne exprimăm sprijinul continuu pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova”, îi spunea şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, omologului său, Titus Corlăţean, pe 9 iulie, în timpul vizitei spectaculoase a românului la Moscova.

Faptul că Rusia şi România au căzut de acord asupra integrităţii Republicii Moldova adaugă o greutate excepţională vizitei de astăzi a lui Traian Băsescu la Chişinău. O vizită care este ultima mutare într-un joc de şah regional, cu repercusiuni globale.

Primele două mutări s-au făcut pe 17 şi 18 iunie, prin vizitele la Bucureşti ale secretarului Consiliului rus de Securitate şi directorului CIA. Acestea anunţau un dezgheţ istoric al relaţiilor româno-ruse, cu binecuvântare americană. După ele, au urmat altele, într-un ritm din ce în ce mai rapid: vizita lui Ponta în China, vizita lui Corlăţean la Moscova (şi întâlnirea cu însuşi pontiful politicii externe ruseşti, Lavrov), în aceeaşi zi cu vizita fulgerătoare, neanunţată, a premierului basarabean Iurie Leancă la Bucureşti, dar şi cu a lui Catherine Ashton, reprezentanta UE pentru Politică Externă, la Chişinău. Toată această foşgăială diplomatică, cu epicentrul la Bucureşti şi Chişinău, nu poate fi întâmplătoare, ci semn al marii mize a jocului politic geo-strategic.

Ce se întâmplă, de fapt? Celor doi coloşi cu picioare de lut, din timpul comunismului, Rusia şi China, li s-au întărit ciolanele. Profitând de criza mondială şi de uriaşele resurse ale subsolului, dar şi umane, cei doi golemi de ieri s-au adunat de pe jos, s-au scuturat de colb şi au început să scruteze zările: vreme perfectă pentru expansiune!

Cu Rusia suntem obişnuiţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 36 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°