Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţuri de Monte Carlo în Mamaia

Publicat in Romania Libera, marți 16 iulie 2013 ·

Mamaia este staţiunea cea mai căutată de pe litoral, dar şi cea mai scumpă. Aici, o noapte de cazare poate costa cât salariul mediu pe economie sau chiar mai mult, dacă aveţi pretenţii. Să presupunem că vreţi să veniţi astăzi în staţiune şi să staţi o singură seară. Am făcut o simulare de rezervare la unul dintre hotelurile de cinci stele. Cel mai scump preţ indicat a fost de 500 de euro pentru un apartament cu dormitor, living şi vedere la mare. Asta înseamnă 2.200 de lei. Potrivit datelor publicate la începutul acestei luni de către Institutul Naţional de Statistică, în luna mai 2013, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.611 lei, în luna mai 2013. Este adevărat că, la acelaşi hotel, se pot găsi şi variante mai puţin costisitoare. Cea mai ieftină variantă pentru două persoane este o cameră standard, la 273 de euro, adică 1.206 lei. La un hotel de patru stele, preţurile sunt ceva mai mici. Am făcut aceeaşi simulare pentru un hotel de acest tip din Mamaia, iar preţul afişat pentru o cameră în această seară este de 239 de euro, adică 1.056 de lei. De la 1 iulie, salariul minim brut pe economie a fost majorat, de Guvernul Ponta, la de 750 la 800 de lei, dar suma este brută. Aproape ca în Monte Carlo Cu aceste preţuri, Mamaia este una dintre cele mai scumpe staţiuni din Europa. Cine vroia să se cazeze în seara aceasta într-un hotel de cinci stele în Monte Carlo trebuia să plătească cel puţin 313 de euro. E drept, o cameră de lux aici poate depăşi 2.400 de euro, preţuri la care hotelierii din Constanţa nici măcar nu visează. Cea mai ieftină variantă de cazare în Monte Carlo este într-un apartament pentru şase persoane, care costă 225 de euro, iar cea mai ieftină cazare la trei stele, într-o cameră de două persoane, începe de la 140 de euro. Variante de la 150 de lei În Mamaia există însă şi variante de cazare mult mai ieftine decât atât. Cel mai mic preţ, potr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum o ora
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 36 minute
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

Ziua Constanta acum o ora
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! „Eu și poporul român îl avem pe ce

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 4 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Viktor Orban anunţă că se întâlneşte miercuri la Paris cu Emmanuel Macron pentru a discuta despre Ucraina înaintea summitului extraordinar UE de joi. El critică atitudinea ”aliaţilor europeni” şi ”prăpastia transatlantică”

News.ro acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban anunţă marţi că urmează să fie primit de către preşedintele francez Emmanuel macron miercuri pentru a discuta despre Ucraina înaintea unui summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene prevăzut joi, relatează AFP. ”U

Sibiul, finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Tribuna acum 24 minute
Municipiul Sibiu a fost selectat ca finalist în competiția "Destinația Anului", la categoria "Orașe care Inspiră", în cadrul unui concurs național, organizat de Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare, transmite un comunicat al Primăriei Sibiu.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°