Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţi de la o companie de It au contribuit la construcţia a 4 case pe şantierul Habitat din Chinteni

Publicat in Ziua de Cluj, marți 16 iulie 2013 ·

20 de angajaţi de la o companie clujeană de It au contribuit cu 160 de ore lucrate la construcţia a patru case pe şantierul Habitat pentru Umanitate din Cluj.

"Cei 20 de angajaţi ai companiei evoline România au contribuit cu 176 de ore de voluntariat la construcţia celor 4 case Habitat for Humanity Cluj din Chinteni. Pentru membrii echipei evoline, aceasta este prima experienţă pe un şantier Habitat. Ei au ales să participe la această activitate pentru a se cunoaşte mai bine şi în afara programului de lucru, dar mai ales ca o modalitate de a se implica activ în eliminarea locuirii sărăcăcioase din judeţul nostru", au precizat reprezentanţii Habitat pentru Umanitate Cluj.

"Într-o zi minunată petrecută împreună, căştile, ciocanul şi mistria au luat locul laptopului şi a limbajelor de programare. Specialiştii în IT au renunţat la confortul birourilor, pentru o zi petrecută muncind pe şantier. Chiar dacă poate părea complicat, voluntarii de la evoline România pot confirma că au făcut faţă provocării şi au reuşit să facă totul cu atenţie şi răbdare. „M-am bucurat mult să văd mailul cu invitaţia de a construi o zi pe şantierul Habitat", povesteşte Emese Markovics, angajată a companiei. „Am început să fac voluntariat încă din liceu şi mă bucur că pot face asta şi cu colegii mei de muncă. E o experienţă frumoasă pentru toţi şi încerc mereu să îi conving să mergem şi să facem şi astfel de activităţi împreună".

Echipa companiei amintite este a patra echipă de voluntari care ajută la construcţia celei de-a şasea comunităţi Habitat din Cluj.

"Patru familii în nevoie urgentă de locuinţă se vor putea bucura de un nou cămin într-una din cele patru case construite de Habitat for Humanity Cluj pe un teren de 580mp. Organizaţia plănuieşte să finalizeze lucrările de construcţie din Chinteni până la sfârşitul anului, cu ajutorul echipelor de volunta

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°