Printr-un comunicat cat se poate de oficial, Traian Igas recunoaste faptul ca, sub Guvernul Boc, Ministerul de Interne a fost mandatat sa reprezinte statul roman in negocierile din Kazahstan. Era vorba de o suma de aproape jumatate de miliard de dolari. Nebunia incepe de aici. Din acest punct. De ce a fost necesara mandatarea Ministerului de Interne? Si cum a procedat ministrul de Interne pentru a indeplini insarcinarea data de Guvern? Raspunsul la cele doua intrebari de mai sus delimiteaza o fapta normala si uzuala a unei puteri executive de o fapta infractionala.
In principiu, un cabinet guvernamental poate imputernici orice ministru sa poarte negocieri derivate dintr-un contract care, asa cum s-a intamplat in cazul privatizarii Rompetrol, a fost nu numai validat de Guvern, ci si votat printr-o lege in Parlament, promulgata de presedinte. De la acea lege si de la acea promulgare, deriva ceea ce s-a intamplat in mandatul lui Emil Boc. Practic, statul roman, pentru a facilita relansarea Rompetrol – ceea ce, de altfel, s-a si intamplat – a amanat, cu un numar de ani, plata datoriilor acestei societati catre buget. Urmand ca, la expirarea termenului, sa aiba loc fie efectuarea platii, fie conversia datoriei in actiuni. Intre timp, proprietarii au devenit oamenii de afaceri din Kazahstan. Asa ca, negocierile pentru inchiderea parantezei deschise in trecut urma sa le poarte Guvernul Boc.
Cum aratam, ideea de a desemna un minister in acest scop nu este nici ilegala si nici neobisnuita. Desigur, logic ar fi fost ca negocierile sa fie purtate de ministrul Finantelor sau, la limita, de ministrul Economiei. Nu fac altceva decat sa presupun faptul ca, desemnarea, in acest scop, a Ministerului de Interne a avut si o alta conotatie decat stricta recuperare, intr-o forma sau alta, a unei creante. Este cat se poate de posibil ca la originea acestei decizii sa fi sta
