La data de 15.07.2013, o patrulă mixtă de siguranță publică din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Ploiești a depistat o femeie care a profitat de neatenţia unei vânzătoare din Piața Centrală Ploiești, și a sustras de pe o tarabă un telefon mobil.
Telefonul sustras a fost restituit părții vătămate, iar suspectei depistate i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.
Aceeaşi patrulă de ordine şi siguranţă publică s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un vânzător din Piața Centrală
Ploiești a comercialaizat legume unui cumpărător, cu lipsă la masurătoare.
Cu ocazia verificărilor efectuate şi a recântăririi cantităţii de legume cumpărate de client, s-a stabilit ca acesta fusese înșelat, motiv pentru care comerciantului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înşelăciune la măsuratoare.