Trosc-pleosc! Din două fraze, Clujul e acum locuit de grădjari aroganţi, pentru că astfel a fost pictat cu repezeală, imediat ce sondajul IRES a nemulţumit câteva spirite. Calm, rogu-vă, şi mai puţină patimă. Nu stau lucrurile tocmai aşa. Două mari întrebări am.

Unu: oare Clujul "trebe musai" să se manifeste cultural conform criteriilor definite de chestionar? De măcar un deceniu aici - şi vreo trei în afara ţării - cultura şi produsul cultural au valenţe şi forme care au trecut dincolo de limitele definiţiei clasice a culturii. Fenomenul cultural a ieşit din vechile tipare. Revin.

Doi: de ce insişti să ceri Clujului ceea ce nici New-York, Paris, Londra, Roma sau Viena nu pot atinge pe un asemenea pat al lui Procust? Pentru unii, cifrele sondajului sunt ghilotina tuturor pretenţiilor de excelenţă ale vanitoasei urbe claudiopolitane - pentru alţii, ele sunt de un realism cu virtuţi regenerative: ştim de la ce pornim şi ce trebuie făcut. Depreciativii consideră că la acele procente s-o fi oprind definitiv valoarea culturală a Clujului. Alţii ar avea mai probabilul echilibru de a le înţelege ca moment din istoria şi profilul social - schimbătoare - ale oraşului. Aşa cum nota 6 a unui student nu îl defineşte intrinsec, nici procentele care smulg dispreţ şi tânguiri nu definesc, fundamental, Clujul.

Orice sondaj îşi are marjele şi conjuncturile lui. Aş vrea să văd acelaşi tip de sondaj aplicat Bucureştilor, Iaşiului, Constanţei, Timişoarei - şi abia atunci vom avea, contextualizată în cadrul societăţii româneşti, credibilitatea, plusurile şi scăderile sensibilităţii culturale clujene. Că aşteptările ne-or fi mari, oho!, o ştim, că aşa ne place - păcat că nu în toate domeniile! Dar nu există metropolă pe această planetă unde să ai 50% din populaţie zumzăind Mozart dimineaţa, înainte de-un prânz luat la restaurant sau înainte de o seară de teatru şi bal