Trăim într-o lume caracterizată prin “frumuseţea” sângeroasă a violenţei. Mexicul contemporan este cel mai bun exemplu. în unul din ultimele sale romane, “La Voluntad y la Fortuna” (“Voinţa şi norocul”), Carlos Fuentes pune un cap tăiat, părăsit pe una din plajele Pacificului, să vorbească: “Sunt capul tăiat numărul o mie, de la-nceputul anului, în Mexic. Sunt unul dintre cele cincizeci de capete tăiate, în această săptămână, al şaptelea din această zi şi singurul din ultimele trei ore şi un sfert”. Desigur, Carlos Fuentes, ca orice scriitor mexican ce se respectă, exagerează, dar în ultimii şase ani mexicanii, că vor sau nu, asistă la creşterea numărului de cazuri de asasinate, nu brutale, ci barbare, de data aceasta cuvântul barbar nemaifiind nici o exagerare, ci chiar redarea uneia dintre realităţile vieţii de zi cu zi mexicane. Ca să bage frica-n oameni, traficanţii de droguri lasă pe marginea şoselelor capete sau membre tăiate, uneori trupuri fără mâini şi picioare. Din 2007, guvernul mexican, mai ales în nordul statului, a scăpat situaţia de sub control, fiind obligat, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, să scoată-n stradă, pe lângă poliţie, jandarmerie şi armata. Cu toată această desfăşurare de forţe, în aceşti ultimi şase ani, în Mexic s-au înregistrat 50.000 de asasinate provocate de organizaţiile crimei organizate. După două decenii de relativă linişte şi calm social, brusc, Mexicul s-a reîntors la gradul crescut de criminalitate de acum douăzeci de ani, declară mass-mediei occidentale sociologul Roger Bartra. Din nou, remarcă Bartra, recurgerea la asasinat pentru intimidare a redevenit metoda preferată, dar modalitatea este cu totul şi cu totul diferită. Hector Aguilar Camin, ziarist mexican, director al săptămânalului “Nexos”, a publicat un articol de investigaţie socială, “Moartea la Veracruz”, dar nu în ţara sa, ci în Franţa, în publicaţia lu