Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a clasează Bucureştiul în top. La polul opus sunt licee din Călăraşi, Dâmboviţa şi Teleorman.
Emoţiile primului examen important din viaţă au luat sfârşit pentru cei mai mulţi dintre absolvenţii de clasa a VIII-a. Potrivit datelor oficiale, 99,65% din cei 145.896 de candidaţi au fost repartizaţi computerizat la liceu în prima etapă. Elevii care au ratat momentul pot completa fişa de înscriere până pe 22 iulie.
Gradul redus de dificultate al subiectelor a ridicat la cer mediile de intrare. Clasamentul arată că pe primul loc se află Colegiul “Sf. Sava” din Bucureşti, unde ultima medie e 9,77.
Constantin Trăistaru, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, nu vrea să comenteze nimic legat de dificultatea subiectelor „întrucât nu este de specialitate”. „Ar trebui să întrebaţi la Consiliul Naţional de Evaluare pentru că ei le fac”. Performanţele peste aşteptări ale absolvenţilor din Capitală le pune pe seama „celor două simulări în care copiii au fost antrenaţi pentru a ajunge la maximum. Apoi, am crescut numărul inspecţiilor în ideea unei mai bune pregătiri a lecţiilor”.
Transfer în clasa a X-a
Elevii care nu reuşesc să prindă un loc din prima la liceul dorit mai au o şansă la finalul clasei a IX-a. Potrivit normelor în vigoare, ei se pot transfera la o altă şcoală dacă sunt acceptaţi de conducerea acesteia şi dacă media generală e egală cu cea a ultimului elev din clasa respectivă. La unele licee din Bucureşti, cum este cazul la „Al.I Cuza”, elevii trebuie să susţină şi mai multe teste din materiile profilului, media minimă pentru a fi admişi fiind 8.