Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Buzăului, trimis în judecată pentru că ar fi dat ilegal peste 1,6 mil. lei Gloriei Buzău

Publicat in Gandul, marți 16 iulie 2013 ·

Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat, printre altele, că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Boşcodeală pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, se arată într-un comunicat de marţi remis MEDIAFAX de DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada 2002 - 2008, primarul municipiului Buzău a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi al dreptului de a folosi complexul sportiv find societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive.

"În cursul anului 2008, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian a dispus, în mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău cu titlu de finanţare nerambursabila - din care suma de 279.496,32 lei reprezintă plăţi directe efectuate către Regia Autonomă Municipală (RAM) Buzău (unitate din subordinea Consiliului local Buzău, la care Asociaţia sportivă avea debite restante). De această sumă de bani a beneficiat, în mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzău (agent economic privat la care primarul era acţionar, în calitate de persoană fizică), firmă cu care Asociaţia sportivă avea încheiat un protocol conform căruia se obliga, contrar legii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 27 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 31 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°