Demnitarii nu vor putea ieşi cu maşinile guvernamentale din ţară, decât în interes de serviciu. O dispoziţie în acest sens a fost semnată astăzi de prim-ministrul Iurie LEANCĂ.
Asta după ce în presă au apărut imagini cu automobilul marca Škoda Superb, cu numerele RM G 009, parcat în faţa unui mall din Bulgaria. Potrivit publika.md, maşina aparţine başkanului Găgăuziei Mihail Formuzal.
Ulterior, adjunctul başkanului Valerii Ianioglo, a declatat că Formuzal , împreună cu preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, se aflau într-o vizită de lucru în Grecia, iar fotografia a fost făcută pe drum.
Ministerul Afacerilor Interne a dat indicaţii poliţiştilor de frontieră să interzică deplasările peste hotare cu automobile cu numere guvernamentale, cu excepţia cazurilor în care deplasarea este în interes de serviciu.
De asemenea, premierul a cerut să fie respectate strict regulile circulaţiei rutiere de către toţi şoferii care participă la trafic, indiferent de apartenenţa departamentală sau instituţională a automobilului. Şi Cancelaria de Stat va solicita şoferilor angajaţi pentru deservirea automobilelor guvernamentale să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie.