Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul din cei doi soţi răniţi în accidentul de la Slatina, unde o maşină s-a izbit de o remorcă, a decedat

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 iulie 2013 ·

Final tragic pentru una dintre cele două victime ale cumplitului accident de maşină petrecut joi dimineaţă, pe raza comunei Slatina, când un autoturism VW Golf s-a izbit violent de o remorcă. Luminiţa Adochiţă, în vârstă de 31 de ani, din Slatina, a decedat duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde a ajuns la scurt timp de la incident, cu grave leziuni cerebrale. Soţul ei, Iulian Adochiţă, în vârstă de 39 de ani, se află în continuare în Reanimarea aceleiaşi unităţi sanitare, însă medicii sunt rezervaţi în privinţa prognosticului de viaţă. Doctorii spun că bărbatul a suferit la rândul lui puternice leziuni cerebrale, iar starea sa de sănătate este în continuare critică. Iulian Adochiţă ar putea fi transferat în aceste zile la o clinică de specialitate din Bucureşti, la cererea familiei, mai spun medicii care se ocupă de caz.

Accidentul de joi dimineaţă s-a produs în momentul în care soţul Luminiţei, aflat la volanul unui VW Golf, a încercat să evite o maşină din faţa sa şi s-a izbit violent de o remorcă. Conform anchetei preliminare desfăşurate de poliţiştii rutieri, în faţa sa se afla un alt VW, condus de Florentin Aioanei, în vârstă de 38 de ani, din Fălticeni, care ar fi oprit pentru a întoarce maşina şi a schimba sensul de mers. Iulian Adochiţă, care venea din spate, a frânat şi a tras de volan în încercarea de a evita impactul cu maşina din faţă. Din păcate, autoturismul VW Golf pe care-l conducea a derapat şi a ieşit pe acostament, pe partea dreaptă, unde s-a lovit violent de o remorcă staţionată. Iulian şi Luminiţa Adochiţă au fost preluaţi de ambulanţe în stare de inconştienţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că vinovat principal de producerea accidentului ar fi şoferul care a efectuat manevra de întoarcere. Pe de altă par

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 32 minute
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°