Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie de conştientizare asupra importanţei consumului de legume crescute natural şi a existenţei Staţiunii de Cercetare Legumicolă

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 17 iulie 2013 ·

“Legume sănătoase pentru fiecare român” este sloganul cu care Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă Buzău a demarat ieri o campanie de conştientizare a buzoienilor şi nu numai, asupra consumului de alimente româneşti sănătoase, în încercarea şi de a salva Staţiunea de Cercetare Legumicolă de la desfiinţare.

Cercetătorii au distribuit ieri fluturaşi cu sfaturi alimentare sănătoase iar deasupra magazinului de desfacere a produselor provenite de pe terenurile Staţiunii de Cercetare va sta arborat un banner cu sloganul campaniei care se doreşte a fi una pe termen lung. Campania pornită la iniţiativa cercetătorului Floarea Burnichi este susţinută de oameni simpli, clienţi fideli ai SCDL, dar şi de oameni de afaceri care s-au alăturat demersului pentru salvarea de la pieire a Staţiunii de Cercetare de la Buzău. “Campania vizează încurajarea românilor de a consuma legume româneşti sănătoase, mai ales pentru c? acum este sezonul lor şi sunt din abundenţă pe piaţă şi pe de altă parte, pentru că medicii recomandă consumul de legume, iar noi ne situăm pe un loc codaă la consumul de legume şi fructe pe cap de locuitor. Dacă în România, consumul de legume este de 80-90 de kg/ cap de locuitor pe an, în UE este undeva la 180 de kg. Sunt şi state din Uniunea Europeană care au depăşit demult 200 de kilograme pe cap de locuitor. Noi, cei de la Staţiunea de Cercetare suntem printre puţinii care mai furnizăm alimente sănătoase buzoienilor şi celor din împrejurimi. Sperăm ca mesajul nostru să ajungă acolo unde trebuie, adică şi la urechile autorităţilor de ajutorul şi înţelegerea cărora avem foarte multă nevoie”, ne-a declarat cercetătorul Costel Vînătoru.

De câteva zile, este mare aglomeraţie la chioşcul Staţiunii Legumicole pentru legumele culese de pe suprafeţele de teren care mai sunt în posesia unităţii. Roşii, castraveţi, vinete, ardei ori ceapă ieftine

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a plonjat cu mașina în Lacul Pantelimon. El nu avea permis de conducere

Adevarul acum 31 minute
Un tânăr de 25 de ani și-a găsit sfârșitul în Lacul Pantelimon, după ce a căzut cu autoturismul pe care îl con ducea.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 3 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°