Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), susţine marţi, de la ora 12:00, un discurs la Banca Naţională a României (BNR) care se va concentra pe identificarea unor noi paradigme de creştere economică în regiune, tema conferinţei fiind "Europa de est şi România: Drumul din faţă".
gândul transmite în format LIVE TEXT cele mai importante declaraţii ale şefei FMI.
UPDATE: "Anul acesta ne aşteptăm ca doar două ţări din regiune să fie în recesiune. Acestea sunt Croaţia şi Slovenia. Anul trecut au fost opt", a mai spus Lagarde.
UPDATE: "Haideţi să ne amintim cât progras a făcut în 20 de ani România şi cât de important a fost FMI-ul. Tendinţa noastră este să uităm. Există foarte multă ineficienţă încă, dar nu trebuie să uităm niciodată cât de mult aţi înaintat pe drum", a mai spus ea.
UPDATE: Lagarde a mai explicat, de asemenea, că avem economii cu două viteze. Ţările cu economii emergente conduc plutonul cu o viteză mai scăzută.
Riscurile identificate de directorul general al FMI la adresa redresării economice sunt: politica monetară neconvenţională adoptată în mai multe state (Fed, Banca Angliei), politica monetară a BCE şi a Băncii Japoniei, care au consecinţe în ceea ce priveşte fluxul de capital.
UPDATE: "Este o ţară mândră şi puternică, dar de asemenea o ţară care cu mândrie face parte din Europa. E o stradă cu două sensuri: calea României nu a fost nici scurtă şi nici lină. Eugen Ionescu care se joacă foarte mult şi acum la Paris spunea < UPDATE: "Vă mulţumesc domnule guvernator pentru prezentarea comprehensivă pe care mi-aţi făcut-o. Aţi trecut dincolo de CV-urile tradiţionale de pe Wikipedia", şi-a început discursul Lagarde. UPDATE: În sală sunt p