Un nou pas pentru rezolvarea unei probleme spinoase a locuitorilor cartierului Iţcani – lipsa locurilor de înhumare, a fost făcut ieri, când terenul noului cimitir înfiinţat de Primăria Suceava a fost împărţit între cultele religioase prezente în acest cartier.
Viceprimarul Ovidiu Doroftei, care s-a întâlnit cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, cei ai Bisericii Creştine Ruse de Rit Vechi, ai Bisericii Catolice şi ai Bisericii Penticostale, pentru a discuta condiţiile de repartizare a locurilor de înhumare, a precizat că fiecare parohie a primit o parcelă distinctă:
„Fiecare biserică ştie acum zona care i-a fost atribuită, în care va putea face înmormântări, iar atribuirea lor s-a făcut proporţional cu numărul credincioşilor din cadrul fiecărui cult prezent în acest cartier”, a declarat viceprimarul Sucevei.
Noul cimitir, înfiinţat la ieşirea din cartierul Iţcani spre Pătrăuţi, prin transferarea unei suprafeţe de trei hectare de teren, de la Staţiunea de Cercetări Agricole în patrimoniul municipiului Suceava, este îngrădit pe o suprafaţă de aproape 1,5 hectare.
Proiectul de realizare a cimitirului modern are un cost estimat de 1,9 milioane de lei, acesta urmând să asigure aproape 3.200 de locuri de înhumare.
Terenul noului cimitir este dat în folosinţă gratuită parohiilor din acest cartier, care îşi vor face strategia proprie de administrare a suprafeţelor alocate.
Un nou pas pentru rezolvarea unei probleme spinoase a locuitorilor cartierului Iţcani – lipsa locurilor de înhumare, a fost făcut ieri, când terenul noului cimitir înfiinţat de Primăria Suceava a fost împărţit între cultele religioase prezente în acest cartier.
Viceprimarul Ovidiu Doroftei, care s-a întâlnit cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, cei ai Bisericii Creştine Ruse de Rit Vechi, ai Bisericii Catolice şi ai Bisericii Penticostale, pentru a discuta condiţii