Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A venit din Franţa să-şi cunoască părinţii care au abandonat-o

Publicat in Pandurul, miercuri 17 iulie 2013 ·

O tânără originară din Strâmba Jiu, înfiată de mai bine de două decenii de o familie din Franţa, a venit să-şi cunoască părinţii şi fraţii. Mihaela a fost abandonată de părinţii biologici la fostul leagăn de copii din Târgu Cărbuneşti, iar acum, la finalizarea studiilor, a decis să-şi cunoască originile. Nu are resentimente faţă de cei care i-au dat viaţă, din contră, este nerăbdătoare să-i cunoască. Mai mult, tânăra a aflat că mai are şapte fraţi.

Poveste de telenovelă, ar putea spune unii, în ceea ce priveşte viaţa Mihaelei Elisabeta Bourquin. Tânăra a fost adoptată de familia din Franţa în 1990 prin intermediul Asociaţiei „Prietenia Franco-Română” Belfort, ai căror reprezentanţi au venit în acea perioadă pentru a aduce daruri la centrele pentru copii din Gorj.

Soţii Bernadette şi Gilles Bourquin au descoperit-o atunci pe Mihaela la fostul leagăn din Târgu Cărbuneşti, pe când aceasta avea doar un an şi cinci luni. Mama adoptivă era şi încă mai este asistent maternal. Cum nu puteau avea copii, au decis să o înfieze şi de atunci fata locuieşte cu ei în estul Franţei, în Bourogne. Acum Mihaela are 23 de ani şi a decis să-şi cunoască părinţii care i-au dat viaţă. „Am aflat că sunt adoptată la vârsta de 5 ani, părinţii mi-au explicat de unde am fost adoptată şi mi-au arătat şi poze de unde provin eu şi familia mea. Vestea nu pot spune că m-a şocat, mi-a părut bine că mi-au spus. De fiecare dată când mai împlineam câte un anişor şi înţelegeam mai bine îmi adăugau câte un pasaj din viaţa mea. Nu am fraţi de la părinţii adoptivi, am mulţi verişori pe care îi consider fraţii mei. Pregătesc de ceva timp venirea mea aici, pentru că am vrut să-mi cunosc rădăcinile, dar până acum nu m-am simţit pregătită sufleteşte şi pentru că numai ce am terminat studiile”, a spus Mihaela Bourquin.

Părinţii adoptivi au încurajat-o să-şi cunoască adevăraţii părinţi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 8 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 6 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 9 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 7 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 9 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Sylvester Stallone îl declară ”admirativ” pe Trump, ”un personaj mitic”, ”un al doilea George Washington” şi-l evocă pe Isus

News.ro acum 14 ore
Interpretul lui Rocky şi Rambo, Sylvester Stallone, în vârstă de 78 de ani, salută ”admirativ” victoria lui Donald Trump, un ”personaj mitic”, pe care-l compară cu primul preşedinte american, George Washington. Donald Trump, care-şi multiplică luări

Ministrul de externe al Ungariei: Să facem tot posibilul ca România să intre în Schengen, interesele naţionale coincid

HotNews acum 13 ore
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că interesele naţionale ale României şi cele ale Ungariei coincid în privinţa aderării ţării noastre la spaţiul Schengen cu drepturi d

Vremea

București
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°