Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barbazan ţinteşte o medalie la Mondialele din Bulgaria

Publicat in Monitorul de Botosani, marți 16 iulie 2013 ·

Medalia de bronz cucerită recent de luptătorul botoşănean de greco-romane, Tiberiu Barbazan, la Campionatul European (CE) de juniori din acest an, întrecere care a avut loc în Macedonia la Skopje, i-a asigurat sportivului legitimat la Clubul Sportiv (CS) Botoşani prezenţa la Campionatul Mondial de juniori din Bulgaria de luna viitoare.

La prima competiţie la care a participat după bronzul cucerit la CE din Macedonia, Tiberiu Barbazan s-a clasat pe locul cinci la Internaţionalele României, întrecere destinată seniorilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Târgovişte. Sportivul botoşănean a spus că la această întrecere care a fost de un nivel valoric foarte ridicat, a acuzat oboseala acumulată la CE de la Skopje. „A fost o competiţie destinată seniorilor, iar nivelul valoric a fost extrem de ridicat. Nu am timp, însă, să mă plâng. Trebuie să-mi adun forţele pentru că intru în linie dreaptă cu pregătirile pentru Mondialul de juniori din Bulgaria”, a specificat Tiberiu Barbazan, care speră să obţină o medalie la această întrecere.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.

Medalia de bronz cucerită recent de luptătorul botoşănean de greco-romane, Tiberiu Barbazan, la Campionatul European (CE) de juniori din acest an, întrecere care a avut loc în Macedonia la Skopje, i-a asigurat sportivului legitimat la Clubul Sportiv (CS) Botoşani prezenţa la Campionatul Mondial de juniori din Bulgaria de luna viitoare.

La prima competiţie la care a participat după bronzul cucerit la CE din Macedonia, Tiberiu Barbazan s-a clasat pe locul cinci la Internaţionalele României, întrecere destinată seniorilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Târgovişte. Sportivul botoşănean a spus că la această întrecere care a fost de un nivel valoric foarte ridicat, a acuzat oboseala acumulată la CE de la

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 55 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 25 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°