Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legislaţie modificată pentru IMM-uri

Publicat in Salajeanul, miercuri 17 iulie 2013 ·

Legislaţia privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii a fost modificată în urma discuţiilor cu reprezentanţii mediului de afaceri, precizează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Principalele modificări vizează extinderea cheltuielilor considerate eligibile prin includerea cheltuielilor legate de realizarea şi achiziţia de construcţii având ca destinaţie prestarea altor servicii, eliminarea obligativităţii demonstrării eficienţei economice a întreprinderii solicitante de ajutor de minimis - în următorii 3 ani de la finalizarea investiţiei - prin încadrarea în indicatorii prevăzuţi în cadrul studiului tehnico-economic, lărgirea sferei de documente care atestă dreptul pe care îl are întreprinderea solicitantă de ajutor de minimis asupra terenului, în cazul realizării de construcţii, şi asupra construcţiilor care reprezintă locaţia realizării investiţiei, în cazul achiziţionării de echipamente, potrivit Agerpres. De asemenea, a fost modificat şi Ghidul solicitantului. Cele mai importante modificări se referă la actualizarea în conformitate cu modificările actului normativ, introducerea procedurii de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare, urmând ca ulterior validării înregistrărilor, cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, să se depună sau să se transmită prin poştă sau alte servicii de curierat la Registratura generală a Ministerului Finanţelor, stabilirea criteriilor de selecţie a cererilor de acord pentru finanţare, în vederea asigurării transparenţei procesului de soluţionare.

Legislaţia privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii a fost modificată în urma discuţiilor cu reprezentanţii mediului de afaceri, precizează un comunicat al Ministerului Finanţelor Pu

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum o ora
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Joe Biden dă de înţeles că premierul Israelului prelungeşte războiul din Gaza pentru a se salva politic

Mediafax acum o ora
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a criticat pe Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat revistei Time publicat marţi/ Biden afirmă că există "toate motivele" pentru a concluziona că premierul israelian a prelungit războiul din Gaza pentr

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Sute de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână! Un copil în vârstă de un an şi 6 luni a decedat

Ziua Constanta acum 57 minute
Un număr de 791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, a informat marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică, citat de Agerpres.ro Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 17

Fosta judecătoare din dosarul lui Vlad Pascu, acuzată de „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Inspecția judiciară cere sancționarea Ioanei Ancuța Popoviciu

HotNews acum 55 minute
Inspecţia Judiciară a anunțat marţi că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecatoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, prima judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, calificând drept „neprofesionistă” maniera ei de conducere a unui proces,

Gabriela Ruse și Marta Kostiuk s-au calificat în sferturile de finală de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros

Ziua Constanta acum 19 minute
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a calificat marţi în sferturile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, după ce a trecut de Leylah Fernandez (Canada)/Erin Routliffe (Noua Zee

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum o ora
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

(P) PNL garantează: fără taxe noi, fără impozit progresiv, protecţie pentru Pilonul II de pensii

News.ro acum 47 minute
Partidul Naţional Liberal e singurul partid care s-a angajat categoric în favoarea antreprenorilor români şi în favoarea pilonului II de pensii. PNL a depus un proiect de lege pentru protejarea cotei unice timp de 10 ani, dând astfel un semnal puter

Răsturnare de situație în cazul elevului care ar fi fost violat în toaleta unei școli din București! Incredibil ce au stabilit procurorii

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat dosarul ce vizează presupusele abuzuri sexuale comise asupra unui minor la o şcoală gimnazială din sectorul 1 Bucureşti. Potrivit unui comunicat oficial, la data de 03.

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/29°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/26°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°