Rusia si Statele Unite vor efectua in cursul acestei saptamani manevre militare comune in Europa, au anuntat surse ale comandantului armatelor SUA din UE.
Departamentul de stat al SUA mentioneaza, in context, ca „in lunile martie si mai s-au derulat cu succes misiuni de planificare a exercitiilor”. Acum s-a trecut la faza urmatoare, si anume desfusurarea acestor manevre bilaterale, botezate Atlas Vision, cu participarea trupelor terestre.
Comandamentul armatelor SUA din Europa precizeaza, pe de alta parte, ca preconizatele antrenamente se vor derula pe doua paliere. Prima presupune exercitii de comanda la nivel de batalion, a doua are in vedere manevre pe terenul de lupta.
Seful statului major general al fotelor militare ale Rusiei, generalul Nikolai Makarov, a declarat, la randul sau, ca obiectivul exercitiior Atlas Vision consta in „testarea cadrului de cooperare intre subunitatile trupelor terestre” ale celor doua tari. Potrivit unor surse neoficiale, antrenamentele vor avea lor in Germania, in intervalul 18-22 iulie.