Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economistul Florin Cîţu îi CERE directorului FMI SĂ NU APROBE un nou acord cu România

Publicat in Actualitatea prahoveană, marți 16 iulie 2013 ·

Economistul Florin Cîţu i-a solicitat, printr-o scrisoare deschisă, directorului FMI Chirstine Lagarde, să nu aprobe un nou acord cu România. Specialistul consideră că economia nu mai poate suporta încă doi ani de reforme mimate, aşa cum s-a întâmplat din 2009 în prezent, când politicul s-a ascuns sub „umbrela" FMI.

„FMI a fost spectator"

Aşa cum se arată în scrisoarea deschisă, „FMI a fost spectator în timp ce stocul de arierate s-a dublat comparativ cu 2008 şi a rămas apoi la acest nivel. FMI a fost spectator şi a privit cum companiile de stat, care ar fi urmat să fie privatizate, au rămas o gaură pentru resursele bugetare.

FMI a fost spectator şi a privit cum banca centrală ratează propriile ţinte de inflaţie în fiecare an (inflaţia a fost mai mare decât ţintele). FMI a fost spectator şi a asistat cum salariile din sectorul public au fost tăiate doar pentru şase luni şi apoi reîntregite în doi ani, în timp ce restul economiei rămânea în criză, iar şomajul continua să crească.

FMI a fost spectator în timp ce propriile estimări privind performanţa economiei au fost prea optimiste în fiecare ani începând cu 2009", se arată în scrisoarea deschisă transmisă de analistul Florin Cîţu directorului general al FMI, Christine Lagarde.

Astăzi este ultima zi în care şeful FMI, Christine Lagarde, se află în România. Ea a susţinut la Bucureşti un discurs despre identificarea unei „noi paradigme de creştere" economică în regiune.

„Vă scriu pentru a vă ruga să nu mai semnaţi un nou acord stand-by între România şi FMI chiar dacă un asemenea acord va fi etichetat ca «preventiv». Din păcate, aceasta este singura opţiune viabilă pentru ca economia românească să revină pe creştere şi pentru ca clasa politică să-şi asume reformele economice. (...) Începând din 2009 relaţia FMI-România nu a fost una benefică pentru economie sau pentru populaţie", consid

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 21 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°