Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Silaghi - propus la şefia Transporturilor

Publicat in Bursa, miercuri 17 iulie 2013 ·

Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, ieri, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, cu 47 de voturi "pentru" şi 5 voturi "împotrivă". Deputatul PNL a mai ocupat acest post în perioada mai-decembrie 2012.

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a confirmat, citat de Mediafax, că Ovidiu Silaghi reprezintă propunerea oficială a partidului pentru postul de ministru al Transporturilor.

Iohannis a subliniat că propunerea referitoate la Silaghi va fi comunicată partenerilor din USL, care o vor comunica mai departe, arătând că nu va fi convocată o şedinţă a USL pentru a prezenta rezultatul votului BPN al PNL.

Iohannis a negat, totodată, informaţiile apărute în presă referitoare la un schimb de portofolii între PSD şi PNL, în urma căruia PNL ar fi cedat Transporturile către PSD pentru Educaţie sau Apărare.

Înaintea şedinţei, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care a precizat că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc "zilele astea", precizând că a avut o convorbire telefonică cu liderul PNL Crin Antonescu pe această temă şi că va face propunerea către şeful statului după o decizie a PNL.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit, ieri, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta, în principal, despre noul acord care poate fi încheiat de România cu FMI, ocazie cu care au abordat şi tema unei eventuale numiri a lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor.

* Silaghi: "Am făcut recurs la ÎCCJ, cer ANI despăgubiri de un leu"

Deputatul PNL Ovidiu Silaghi a precizat că a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), cerând ANI despăgubiri de u

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum 57 minute
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum o ora
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

Examenul naţional de bacalaureat începe azi cu evaluarea competenţelor orale

Mediafax acum 57 minute
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competenţ

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 17 minute
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum 38 minute
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Căldura sufocantă face victime în Grecia Trei turişti găsiţi morţi într-o săptămână, două franţuzoaice dispărute

Mediafax acum 45 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turişti străini au fost găsiţi morţi în Grecia, în decurs de o săptămână. Toţi au fost prinşi în capcana căldurii sufocante.

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°