Trei sferturi dintre elevii liceelor private din România au picat la Bacalaureat 2013. Deşi taxele de şcolarizare ajung la câteva mii de euro pe an, rezultatele la final de liceu par să arate că părinţii acestor elevi au făcut o investiţie proastă.
Rata de promovare la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013 este de 56,4%, potrivit rezultatelor finale, după analizarea contestaţiilor. Datele finale arată o uşoară creştere a procentului de promovare, comparativ cu ultimii doi ani, însă o rată de reuşită mai mică decât în 2010 (2012 - 44,4%, 2011 - 45, 7%, 2010 - 69,3%), cu diferenţe sesizabile între promoţiile curentă şi anterioare, dar şi între mediul urban şi mediul rural.
În vreme ce unele licee au avut rezultate mai bune la Bacalaureat 2013 decât în anii anteriori, situaţia este de-a dreptul îngrijorătoare la şcolile private. Astfel, la Colegiul UCECOM din Bucureşti, din cei 364 de absolvenţi, 348 au fost respinşi la examenul de bacalaureat. La Liceul "Onicescu-Mihoc" din Bucureşti, din cei 151 de absolvenţi, 143 nu au promovat BAC-ul. Şi la Liceul "Ecoprof" din Bucureşti situaţia este dezastruoasă. Din cei 144 de absolvenţi, doar 4 liceeni au promovat examenul de maturitate.
Nici liceele private din ţară nu au înregistrat rezultate mai multe. La Liceul "Grigore Tăbăcaru" din Piatra Neamţ din cei 45 de absolvenţi, 43 au fost de respinşi. La Liceul "Ţara de Sus" din Vatra Dornei, din cei 29 de absolvenţi de clasa a XII-a doar unul a trecut de examenul de bacalaureat. La Liceul "Henri Coandă" din Oradea, din cei 21 de absolvenţi, 20 au fost respinşi.
Elevii de clasa a XII-a care nu au promovat examenul de Bacalaureat 2013 în sesiunea din vară, mai au o şansă în a doua sesiune. Înscrierile au început pe data de 15 iulie şi vor dura până pe data de 19 iulie. VEZI AICI CALENDARUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT 2013, sesiunea din toamnă.