Cătălin Căloiu, băieţelul de 4 ani care se luptă cu leucemia într-o clinică din München, mai are nevoie de 52.000 de euro pentru finalizarea tratamentului. Pentru el, mâine, 18 iulie, va fi organizat un eveniment caritabil, la Restaurantul Diplomat din Bucureşti, de la ora 18.00.
Cătălin are o boală cumplită, dar şi mulţi prieteni care încearcă să facă tot posibilul pentru ca tratamentul urmat la Clinica Universitară din München să fie finalizat. Cu atât mai mult cu cât şansele de vindecare, în aceste condiţii, sunt de 90%. Cum chiar luni, 14 iulie, Cătălin a împlinit 4 ani, copiii din Grădiniţele şi Şcoala Olga Gudynn, ajutaţi de părinţi şi de profesori, organizează mâine, joi, 18 iulie, un eveniment în scopul strângerii de fonduri pentru colegul lor bolnăvior. Astfel, începând de la ora 18.00, la Restaurantul Diplomat (Clubul Diplomaţilor) va avea loc o petrecere- carnaval unde, printre multe alte surprize, vor susţine momente artistice speciale cântăreţi şi actori renumiţi precum: Oana Sârbu, Pavel Stratan - alături de cei doi talentaţi copii ai lui, Cezar şi Cleopatra -, Marcel Pavel, Alexandra Uşurelu, Monica Davidescu, Ioana Moldovan. Un bilet de intrare costă 300 de lei de familie, toate fondurile strânse urmând a fi donate pentru ajutorarea lui Cătălin.