Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANAF a ridicat sechestrul asupra conturilor clubului Oţelul Galaţi

Publicat in Mediafax, marți 16 iulie 2013 ·

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Galaţi a ridicat sechestrul asigurator instituit pe conturile clubului FC Oţelul, a anunţat, marţi, gruparea gălăţeană, într-un comunicat.

"Conducerea Fotbal Club Oţelul Galaţi doreşte să aducă la cunoştinţă suporterilor că, în urma eforturilor depuse, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Galaţi, pe conturile clubului, astfel am mai parcurs un pas spre o bună desfăşurare a activităţii şi intrarea într-o normalitate a activităţilor sportive. Totodată, în următoarea perioadă de timp vor fi achitate salariile, precum şi alte debite, pentru că ne dorim o funcţionalitate adecvată şi susţinută a echipelor noastre participante în competiţii", se arartă în comunicatul citat.

Marţi, documentele şi calculatoarele de la sediul din Galaţi al clubului Oţelul au fost încărcate într-o maşină şi transportate la Bucureşti, unde se află administratorul judiciar al grupării aflate în insolveţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Au fost ridicate toate dosarele pentru a fi puse la dispoziţia administratorului judiciar. Sediul social al clubului s-a mutat la Bucureşti şi toţi cei care nu se ocupă de partea sportivă, ci de contabilitate sau ce ţine de partea de birouri, se vor muta la Bucureşti", a declarat Remus Pascu, directorul executiv al clubului.

Acţionarul majoritar al Fotbal Club Oţelul Galaţi SA este compania The Nova Group, controlată de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu. The Nova Group a preluat acţiunile clubului în luna septembrie a anului trecut.

Conducerea FC Oţelul a solictat instanţei declanşarea procedurii de insolvenţă, iar Tribunalul Bucureşti a acceptat, la 10 iulie, cererea depusă de către acţionarii grupării gălăţene.

Administrator

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 35 minute
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

[P] Cine intră în turul 2 pentru Președinția României: Mai multe personalități anunță că o votează pe Elena Lasconi

HotNews acum 49 minute
În ultimele zile dinaintea alegerilor de duminică, 24 noiembrie, Elena Lasconi, candidata USR la Președinția România, strânge din ce în ce mai mulți susținători. Primul care a tonul susținătorilor pentru Elena Lasconi a fost Ludovic Orban, președint

Ultimele sondaje indică o luptă strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion pentru intrarea în turul 2. Ciolacu se menține pe prima poziție, Lasconi și Geoană – pe locurile 4-5

Capital acum 13 minute
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai recente sondaje arată o competiție strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion pentru calificarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Marcel Ciolacu își păstrează poziția de lider în intențiile de vo

Artistul care a vândut o banană lipită de perete pentru 6,2 milioane de dolari spune că opera sa este o „provocare”

HotNews acum 3 ore
Artistul italian care a creat celebra „banană lipită cu bandă adezivă de perete”, vândută săptămâna aceasta pentru 6,2 milioane de dolari, a declarat într-un interviu publicat vineri că lucrarea este o „provocare” și o invitație de a aprecia adevăra

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 3 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°