Am crezut că doamna Lagarde n-o să vină cu mâna goală. Aţi văzut-o la televizor, e o super-distinsă, o ”Coco Chanel a finanţelor mondiale” - cum o alintă presa din Vest. Toată numai zâmbet, dar asta nu trebuie să adoarmă vigilenţa. Mare feministă. Domnia sa a făcut afirmaţia antologică: dacă Lehman Brothers s-ar fi numit Lehman Sisters, n-ar fi explodat niciodată.

Ieri, când a stat la masa guvernului cu corifeii finanţelor româneşti (i-am recunoscut pe ministrul Chiţoiu şi pe popularul privatizator Remus Vulpescu), încă mai speram că Doamna Director General FMI n-a venit cu mâna goală.

Când, în fine, astăzi, s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu, tot mai nădăjduiam. Marele Corsar (corsarii sunt piraţi care acţionează sub steagul Puterii) a privit-o irezistibil şi i-a explicat cum stăm: (...) Sam problems (...) Ui ar nau on trac, from ză macroeconomic point of viu, bat ui ar not definitivli consolideitid. Onli uiz fiu popiulist desijîn, ui can dezechlibreit Răumeinia veri izi (...). La ”dezechilibreit”, Doamna a clipit imperceptibil. (Cred că prima lecţie pe care o înveţi în meserie asta e să asculţi cu stoicism). Să recapitulăm: fiu problems, consolideişăn, bed decijîns, dezechilibreişăn. Şi – aş adăuga, finuţ, gândindu-mă la guvernul din Răumeinia – uo leacî di tupeu.

Astăzi, acolo, la Cotroceni, am crezut că Regina FMI va arăta că n-a venit cu mâna goală şi va proceda graţios, ca-n Grecia în 2010: va scoate lista cu conturile bancare ale românilor în străinătate. (Să fi văzut atunci iureş, fucku-ţi şi dregu-ţi). Dar, în 2010, doamna Lagarde era doar ministru de Finanţe al Franţei, omoloaga lui Ialomiţianu (că altfel nu ştiu cum să vă explic).

Am crezut că doamna Lagarde n-o să vină cu mâna goală. Aţi văzut-o la televizor, e o super-distinsă, o ”Coco Chanel a finanţelor mondiale” - cum o alintă presa din Vest. Toată numai zâmbet, dar ast