Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a completat staff-ul

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 iulie 2013 ·

Preparatorul fizic Ciprian Panait va fi prezent mâine la reunirea CSMS Iaşi

Vacanţa CSMS Iaşi ia sfârşit mâine, jucătorii ieşeni urmând a relua pregătirile după o săptămână de odihnă. La reunirea lotului, echipa ieşeană va fi condusă de stfful complet cu care va fi abordat sezonul 2013-2014. “Pentru Liga a II-a am renunţat la ideea de a avea doi antrenori secunzi. Din echipa mea vor face parte cei doi colaboratori cu care am început treaba, Adi Kereszy şi Benone Dohot, care se va ocupa de pregătirea portarilor precum şi Ciprian Panait, care va coordona pregătirea fizică. Ciprian şi-a reziliat luni contractul cu Ceahlăul, miercuri va veni la Iaşi. Este un profesionist, pe care sper să-l putem folosi şi la Centrul de Copii şi Juniori” a declarat antrenorul principal al CSMS, Costel Enache. Preşedintele clubului, Florin Prunea, a confirmat faptul că Panait este ca şi venit la Iaşi. “Noi am pus la punct detaliile financiare ale colaborării de mai mult timp, Ciprian trebuia doar să-şi rezolve problemele cu Ceahlăul. Miercuri, vom parafa contractul, astfel că staff-ul tehnic va fi complet” a spus şeful executivului ieşean.

Enache a mai precizat că lucrurile s-au complicat în privinţa celor doi atacanţi francezi pe care Iaşul îi dorea să-i testeze: “Au apărut pretenţii exagerate din partea atacanţilor pe care-i aşteptam la probe. Drept urmare, vom căuta alte soluţii. Nu ne grăbim, avem tot timpul pentru a aduce un atacant de valoare. La ora actuală, îi aşteptăm pe mijlocaşul finlandez Tomi Petrescu şi pe fundaşul dreapta sloven Sasa Bakaric”.

Un alt jucător care a intrat în vizorul Iaşului este fundaşul dreapta piteştean Adrian Voicu (FOTO). Născut pe 3 mai 1985, fotbalistul de 1,77 metri s-a consacrat la FC Argeş, acolo unde a evoluat mai multe sezoane. Dacă nu apar probleme neprevăzute, Voicu va fi prezent mâine după amiază în Copou, la re

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 56 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 49 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°