Nici bine nu s-au stins ultimele acorduri din Poiana Lupului (Wolfsberg, după cum îi spun băştinaşii nemţi, sau Gărâna, cum îi zi românii) de la cel mai mare festival de jazz din România, că m-am suit în maşină şi m-am întors acasă.
După o cură de 4 zile de muzică de calitate, de aer proaspăt şi multă verdeaţă, mă întorc la Alba Iulia, cel mai pavat oraş al Transilvaniei, sau, cum ar spune unii ziarişti locali fără inspiraţie de moment în redactarea titlului, Capitala Pavelelor.
M-am întors în oraşul unde de obicei nu se întâmplă mare lucru – sau, atunci când se întâmplă, se întâmplă pe bani mulţi, publici, de cheltuiala cărora niveni nu dă socoteală. Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna costă câteva sute de mii de euro, dar este un festival realizat de persoane private, cu fonduri private în principal, şi atunci nu prea contează ce se întâmplă cu banii, dar în Alba majoritatea evenimentelor sunt pe bani publici. După cum se ştie prea bine, mulţi din aceşti bani sunt aruncaţi în tot felul de găuri negre, sunt bani din care profită prietenii potentaţilor zilei, bani din care profită doar cei care sunt grupaţi în cumetrii alcătuite pe culori politice şi hrănite exclusiv cu bani publici.
Aşa cum celebrul fizician Aiştain a inventat ecuaţia energiei (e = m ori c la pătrat), tot aşa nişte băieţi deştepţi au inventat la Alba Iulia ecuaţia prin care pădurea sau parcul pot fi pavate frumos, şi nu cu bune intenţii, ci cu pavele de milioane de euro. Aşa cum celebrul magician Houdini apărea sau dispărea, tot aşa „magicienii” politici din Alba fac să dispară parcuri, păduri, dar şi milioane de euro din fondurile europene. DNA-ul şi alte instituţii se fac că plouă sau, în cel mai bun caz, se leagă de tot felul de babele crdincioase că de ce s-au dus la referendum…
M-am întors la normalitate – normalitatea noastră cea de toate zilele.
(L
