Tot mai des auzim vorbindu-se despre potenţialul turistic nevalorificat al R. Moldova. Mărturisesc că sunt un pasionat de călătorii şi că am bătut zeci de ţări de pe trei continente. Am pretenţia că am o vagă idee despre ce înseamnă potenţial turistic.
Dincolo de faptul că o bună parte, poate cea mai bună, din ceea ce Dumnezeu i-a dăruit Moldovei a fost răpit de URSS (mă refer aici la litoralul Basarabiei de Sud, dar şi la munţii Bucovinei), nu îmi dau seama exact ce ar putea stârni interesul valurilor de turişti care s-ar putea decide subit, atraşi de o superofertă, să asedieze frontierele R. Moldova. Chestiunea trebuie analizată la rece, pentru a vedea cum stăm la acest capitol, al potenţialului turistic, din punct de vedere al amatorilor de drumeţii, fie ele urbane sau rurale, cam singurele variante pe care le oferim, în absenţa staţiunilor balneare, a pârtiilor de schi, a plajelor sau a altor importante atracţii istorice sau arhitecturale. Pentru că tot e vremea vacanţelor...
Să începem cu infrastructura rutieră, care, deşi cârpită în ultimii ani, e încă destul de departe de exigenţele celor care îşi doresc o aventură moldovenească pe patru roţi. Poate doar dacă fiecare dintre aceste roţi are tracţiune proprie... Din punct de vedere al capacităţilor de cazare, suntem din nou restanţi la toate capitolele. Ne gândim că o odaie la un hotel cu scăldătoare de 5X4 metri la Vadul lui Vodă rivalizează, fără niciun fel de exagerare, cu o cameră din Ibiza. Doar din punct de vedere al preţului, desigur. Sau că în Chişinău toate hotelurile, de la cel cu apă caldă două ore pe zi şi până la cel care are un minibar în cameră ca semn de „opulenţă”, par a fi construite de Hilton sau emirii din Dubai, dacă le-am judeca după tarife.
Calitatea serviciilor este, din nou, un handicap insurmontabil. În 7 din 10 localuri, ospătarii abordează turiştii într- o limbă „surpri
