Foarte mult îmi plac italienii ăştia. Băieţi de gaşcă, cu dare de mână la medalii şi diplome. Mai acum două zile, ambasadorul italian la Bucureşti le-a agăţat de chiept lui Vasile Blaga şi Robertei Anastase ceva tinichele cu nume pompoase: „Steaua Solidarităţii Italiei”, în grad de Mare Ofiţer pentru Blaga, şi „Ordinul de merit al Republicii Italiene” pentru bleaga.

Cică ăştia doi au avut o contribuţie de mare excepţie şi mare randament la consolidarea relaţiilor bilaterale româno-italiene şi la dezvoltarea relaţiilor politice dintre cele două state nevecine, da’ prietene, cu origini comune şi merele de aur. Aşa relaţii frumoase n-am avut noi cu italienii niciodată.

Dacă trăia Blaga pe vremea lui Decebal, nici nu existau războaiele daco-romane, că mergea buldogul la Domiţian şi-i explica treaba cu ciolanul care poate fi împărţit echitabil într-o casă europeană comună, cu unitatea în diversitate şi alte alea. Dacă trăia şi Robertuţa pe vremea lui Traian, o lua ăla de nevastă de cum o vedea la primul concurs de Miss organizat pentru toate cotrohariţele venite din toate provinciile imperiului şi “pax romana” era asigurată fără morţi, răniţi şi grav speriaţi.

Unde mai pui c-o punea şi şefă la Senatul roman, că ăia n-aveau şi Camera Deputaţilor, ca să-i numere. Nu c-ar fi contat, da’ aşa, de sanchi, să nu-şi uite fata aritmetica.

Dacă trăia Roberta în vremea lui Leonardo da Vinci, îşi rupea artistul diploma de homosexual şi astăzi nu se mai crucea lumea în faţa Giocondei, se uita la moaca ăsteia care azi e Comandor. Mai picta Michelangelo Capela Sixtină canci, că-l aducea Blaga, pe baza relaţiilor bilaterale consolidate să dea cu bidineaua cu portocaliu pe Voroneţ, că albastrul l-au folosit cam mult liberalii şi Ştefan cel Mare nu ştia ce-i aia liberalism. Şi nici nu cred că i-ar fi plăcut.

Garibaldi cu Bălcescu nu s-a