Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă prezentam situaţia familiei Halasz, care a cumpărat cu bună-credinţă un apartament pe care riscă să-l piardă din cauză că vânzătoarea a furat o sumă de bani de la biroul notarial deţinut de Sorina Luminiţa Demeter Păşcălău. Aceasta din urmă, a reuşit să obţină o sentinţă care stabileşte că respectivul contract de vânzare-cumpărare nu îi este opozabil, având astfel dreptul să vândă locuinţa dacă nu-şi recuperează paguba. De asemenea, recursul formulat de cumpărător a fost respins. Martin Carol Halasz susţinea atunci că are convingerea că procesul a fost pierdut de fratele său, din cauză că cealaltă familie ar fi foarte influentă în Arad.
Pe de altă parte, Sorina Luminiţa Demeter Păşcălău susţine că nu-i cunoaşte pe fraţii Halasz şi nu are nimic cu ei, dar doreşte să-şi recupereze prejudiciul. „Iniţial am crezul că au dispărut doar 8.000 de lei, dar această sumă a fost furată doar în 2010. Verificând registrele, am descoperit că în 2008 şi 2009 au fost sustraşi mult mai mulţi bani. Era vorba de impozitul la stat pe care fosta mea angajată, pe care am luat-o de pe stradă şi i-am dat un loc de muncă, trebuia să-l reţină şi să-l vireze. Faptul că tatăl meu a fost judecător, iar fratele meu lucrează la Poliţie, nu are nicio legătură cu dosarul. Am câştigat în primă instanţă şi în recurs, am notat în CF anularea contractului de vânzare-cumpărare şi aştept să-mi recuperez prejudiciul”, ne-a declarat, săptămâna trecută, Sorina Luminiţa Demeter Păşcălău.
Presupuneri peste presupuneri
În replică, Martin Carol Halasz susţine că procesul în care a fost implicat fratele său a fost pierdut din cauza unor presupuneri, drept pentru care şi familia sa presupune că soluţia dată de judecător a fost influenţată de cealaltă parte. „Noi nu afirmăm că (n.r. membrii familiei notarului) au ceva cu dosarul, doar pres