Pe şantierele patriei se lucrează de zor. Tronsoanele pe care trebuia să circulăm încă din aprilie sunt în lucru, dar mai e nevoie de câteva luni până la finalizarea acestora. Probleme nu se opresc aici: ploile, alunecările de teren şi insolvenţa sunt doar câteva dificultăţi pentru constructori
Abia spre sfârşitului anului vom avea parte de deschiderea circulaţiei pe câteva zeci de kilometri de autostradă, deşi lucrările trebuiau finalizate încă din luna aprilie. În primele şase luni ale acestui an, stadiul fizic al lucrărilor la tronsoanele de autostradă dintre Nădlac și Sibiu a avansat destul de mult, dar au depăşit demult graficul stabilit în contractele semnate în urmă cu doi ani de zile.
Conform datelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) trimise Capital, la patru din cele şase loturi, la care se lucrează în prezent, stadiul fizic al lucrărilor a depăşit 70%. Dacă ne luăm însă după raportările constructorilor, lucrările sunt mult mai avansate decât în raportările CNADNR. De exemplu, la lotul 4 de la Orăştie-Sibiu, reprezentanţii Euro Construct Trading şi Astaldi susţin că, la 1 iulie, stadiul fizic era de 75%. În răspunsul CNADNR remis Capital, la aceeaşi dată raportările ajungeau abia la 70,71%. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi pe loturile 1 şi 2 de pe acelaşi tronson.
„După raportările noastre, la 30 iunie, stadiul fizic al lucrărilor era de 71%. Noi avem cereri clare şi bine documentate, trimise către CNADNR, că vom termina lucrările până la 30 septembrie 2013“, ne-a declarat Marius Mitrofan, director tehnic de proiect al Strabag, constructorul lotului 1 de la Orăştie la Sibiu. Şi Mircea Meluţ, project manager al Straco, constructorul lotului 2 al aceluiaşi tronson, ne-a declarat că stadiul fizic este în prezent de aproape 70%, iar termenul de dare în circulaţie este prevăzut pentru luna noiembrie a ace