Dan Helciug a câştigat procesul prin care cerea despăgubiri partidelor care au făcut parte din ARD deoarece i-au utilizat un cântec drept imn de campanie fără să-l plătească, potrivit România TV. Sursa: MARIAN ILIE
Piesa "Câştigăm cu inima", compusă de Dan Helciug, a fost utilizată de către ARD ca imn de campanie în preajma alegerilor parlamentare din decembrie 2012.
Cântăreţul a acuzat că PDL, Forţa Civică şi PNŢCD că nu l-au plătit pentru folosirea piesei.
Helciug a intentat proces, iar instanţa a decis că partidele din ARD nu şi-au îndeplinit obligaţiile impuse de regimul drepturilor de autor. În consecinţă, Helciug urmează să primească 15.000 € ca despăgubiri.
"A fost o propunere pentru un partid politic, habar n-am avut care, că s-a intamplat de pe o zi pe alta. Urma sa fiu contactat din nou, ca să stăm la masă la negocieri, ca să stabilim termenii contractului. Era o propunere de colaborare. Este un pic modificat textul. Era un demo. O propunere", declarat Helciug în decembrie 2012 pentru Ziare.com, adăugând că nu se aştepta la aşa ceva, mai ales că intermediarul de la agenţia de publicitate era un cunoscut al său.