Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţii pot solicita indemnizaţie de şomaj

Publicat in Salajeanul, miercuri 17 iulie 2013 ·

Absolvenţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă, ce nu intenţionează să urmeze o formă de învăţământ superioară, trebuie să se înregistreze în evidenţa AJOFM Sălaj, în 60 de zile de la data absolvirii. Conform Calendarului publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, aceştia mai au la dispoziţie încă trei săptămâni pentru a se înscrie în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj. Înregistrarea absolvenţilor se face la agenţia unde este arondată localitatea de domiciliu, iar pentru înscriere sunt necesare: actul de identitate, certificatul de naştere, adeverinţa medicală, adeverinţă de la Administraţia Financiară cu veniturile realizate şi actul de absolvire a formei de învăţământ. Dacă în această perioadă, de 60 zile de la data absolvirii, nu au reuşit să se încadreze în muncă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Indemnizaţia se acordă pe o perioadă de 6 luni, iar cuantumul este de 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii dreptului. Cei înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de angajare. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la data angajării. Conform informaţiilor primite de la reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Sălaj, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-a

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum o ora
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 2 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 5 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 10 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 3 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°