Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile luptă să evite revoluţia financiară

Publicat in Romania Libera, marți 16 iulie 2013 ·

Ministerul Justiţiei a cerut Băncii Naţionale să pună la dispoziţia autorităţilor studiul de impact privind modificările aduse la Legea clauzelor abuzive şi lasă în acelaşi timp de înţeles că actualele modificări vor fi, la rândul lor, ajustate. Florin Aurel Moţiu, secretar de stat în MJ, spune că „poate este bine până la urmă că avem această vară la dispoziţie să găsim împreună acele texte care să fie cât mai bine articulate, în aşa fel încât să fie implementată directiva la parametrii pe care ea îi impune şi să avem o reglementare bună şi din acest punct de vedere“, cu referire la decizia autorităţilor de a amâna pentru a doua oară adoptarea modificărilor privind Legea clauzelor abuzive. Luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lăsat de înţeles că, în actuala formă, legea ar afecta sistemul bancar, folosind în sprijinul afirmaţiilor sale „argumentul suprem“ – şi anume, că depozitele din bănci riscă să fie afectate de noua lege.

Prea târziu

Isărescu recunoaşte astfel că băncile au utilizat pe scară largă clauze abuzive în contractele pe care le au cu propriii clienţi, însă sugerează că mai bine plătesc mai mult decât trebuie clienţii cu credite decât să sufere cei care deţin „cele 6-7 milioane de depozite bancare“. Pe de altă parte, Fondul Monetar Internaţional rămâne pe aceleaşi poziţii de susţinere necondiţionată a bancherilor. „Nu îţi doreşti să goneşti instituţiile financiare, băncile, pentru că riscurile potenţiale sunt mult prea mari. Ceea ce am convenit cu Guvernul şi cu Banca Naţională, care monitorizează, supraveghează aceste lucruri de aproape, este că se vor face nişte studii de impact şi anumite examinări, verificări ale procedurilor pentru a se putea asigura faptul că aplicarea Codului Civil va fi făcută de o manieră care să protejeze consumatorii şi să minimizeze riscurile astfel încât să nu se ajungă ca băncile să refuze să împrumute c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 49 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 36 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 31 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°