Nu m-am mirat şi nu am făcut caz atunci când, din greşeală, desigur, scrisori sau facturi destinate unor locatari din blocurile învecinate au poposit în căsuţa mea poştală. Nu în cea de e-mail, ci în aceea de la parterul scării blocului în care locuiesc.
Numai că,
ieri, pe la prânz, am rămas mască după ce vecina de vizavi mi-a înmânat o hârtiuţă pe care o luase cu câteva minute înainte din căsuţă. Era la tine, dar cred că nu-i a ta! mi-a zis ea. Concluzie la care ajunsese după ce o cercetase şi, cu toate că nu-şi pusese ochelarii, observase că nu-i pe numele subsemnatului. Şi aşa era. Avizul de înştiinţare era pentru o scrisoare recomandată destinată unei societăţi comerciale cu sediul pe strada Căprioarei.
Dacă era al
cuiva din scara cealaltă sau din blocul vecin, mai treacă-meargă. Or, cum de pe Aleea Crizantemelor până pe strada Căprişoarei să tot fie aproape trei kilometri, e de mirare cum de el a ajuns la mine. Nici nu m-am gândit c-ar fi greşeala poştăriţei noastre. Am scos-o din calcul, fiindcă, de câte ori am o recomandată, dumneaei mă sună pe fix înainte de a urca să mi-o dea. Apoi, de ani şi ani de când bate cartierul, îi ştie pe de rost pe toţi de pe aleea noastră. Şi, fiindcă m-am gândit că, totuşi, cineva de la firma aceea aşteaptă recomandata cu pricina, am mers la poştă.
Doamna diriginte
căreia i-am relatat tărăşenia mi-a confirmat supoziţia. Apoi, mirată că avizul pentru Căprioarei a ajuns pe Crizantemelor, mi-a zis că scrisul nu era al poştăriţei noastre. Dar nici nu mi-a spus al cui e, totuşi. Nici nu am insistat, pentru că nu era deloc important pentru mine. Demersul l-am făcut, deoarece, dacă în răstimpul legal, destinatarul nu vine să-şi ia recomandata, aceasta pleacă înapoi la expeditor. Or, ce vină are societatea de pe strada Căprioarei că nu a ştiut nimic despre ea?
