Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Şapte MORŢI şi 261 de răniţi, în VIOLENŢELE nocturne de la Cairo. Peste 400 de persoane, ARESTATE

Publicat in Romania Libera, marți 16 iulie 2013 ·

UPDATE. Cel puţin 401 persoane au fost arestate în urma violenţelor care au avut loc în cursul nopţii la Cairo în cadrul manifestaţiilor susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, a anunţat marţi o sursă din cadrul serviciilor de securitate, informează Mediafax.

Arestarea a 401 "participanţi la revoltă" se referă doar la sectorul Ramses, în centrul capitalei, unde două persoane au murit în confruntările din cursul nopţii, a precizat această sursă, citată de agenţia oficială Mena. Alte cinci persoane au murit în Gizah, un alt cartier al capitalei egiptene, potrivit serviciilor de urgenţă.

---

Confruntările din timpul nopţii de la Cairo, în cadrul manifestaţiilor susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, s-au soldat cu şapte morţi şi 261 de răniţi, au afirmat marţi oficiali din cadrul serviciilor de sănătate egiptene, informează Mediafax.

Cinci persoane au fost ucise în cartierul Gizah (sud-vest de Cairo) şi alte două în sectorul Ramses, în apropiere de unul dintre principalele poduri peste Nil şi de piaţa Tahrir, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Mohammed Soltan.

Un oficial de rang înalt al Ministerului Sănătăţii, doctorul Khaled al-Khatib, citat de agenţia oficială Mena, a confirmat că şapte persoane au murit în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine.

Potrivit lui Soltan, în afară de cele cinci decese, ciocnirile produse în sectorul Ramses au provocat rănirea a cel puţin 125 de persoane. Alte 130 de persoane au fost rănite la Gizah, a adăugat el.

Potrivit aceleiaşi surse, şase persoane au fost rănite în jurul moscheei Rabaa al-Adawiya, unde zeci de mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi au protestat din nou luni seara pentru a cere revenirea sa la putere.

Violenţele de la Cairo şi din restul Egiptului s-au soldat cu peste 100 de morţi de la înlăturarea de la putere a lui Morsi de căt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 51 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°