În ziua în care era condamnat la cinci ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Relu Fenechiu a avut două reacţii. În primul rând, el a contestat decizia judecătorilor, fiind susţinut de mai mulţi amici politici ai ideii că justiţia nu merită respect. Mă abţin să comentez aici dragostea de nedreptate, care a ajuns să definească identitatea politică de la noi, pentru că prefer să spun câte ceva despre cea de-a doua reacţie a fostului ministru. Pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de verdictul pronunţat de instanţă, Fenechiu a spus: "tot ceea ce mi se întâmplă este demn de Burkina Faso". Te poţi întreba, desigur, de unde are atâtea resurse pentru a jigni o ţară cineva care tocmai fusese condamnat la închisoare? Cred că avem de-a face cu un caz particular al unei atitudini foarte răspândite. Am în vedere dispreţul faţă de Africa, stârnit foarte probabil de ignoranţă. Câţi dintre politicienii noştri au urmărit recentul turneu african al lui Obama sau vizitele la cel mai înalt nivel ale autorităţilor chineze într-o mulţime de capitale de pe "continentul negru"? Câţi ştiu, de pildă, că Burkina Faso e, în ciuda condiţiilor climatice şi a sărăciei, o insulă de stabilitate? Câţi au aflat că preşedintele Blaise Compaoré şi-a construit cu migală statutul de mediator respectat în regiunea Africii de Vest? Ultimul său succes e deblocarea crizei din Mali, la începutul lui iunie, prin semnarea la Ouagadougou a unei înţelegeri între guvernul de tranziţie de la Bamako şi reprezentanţii Azawad: e o înţelegere care a făcut posibilă proiectarea alegerilor prezidenţiale la finele lui iulie. Dacă ar fi avut o minimă curiozitate, Fenechiu ar fi aflat că nu era deloc potrivită trimiterea sa la ţara lui Compaoré. O raţiune pur lingvistică interzice comparaţia. Burkina Faso e, de fapt, numele dat în 1984 fostei colonii franceze Volta Superioară. Denumirea combină termeni din