Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reduc arieratele farmaciilor

Publicat in Pandurul, miercuri 17 iulie 2013 ·

Gorjenii nu se vor mai confrunta cu situaţii în care farmaciile să sisteze eliberarea reţetelor gratuite şi compensate pe motivul că au recuperat banii mulţi de la Casa Asigurărilor de Sănătate. Începând cu luna august, CAS-ul va vira banii pentru medicamente gratuite şi compensate într-o lună pentru câte două luni cumulate. Sumele ce vor fi alocate lunar farmaciilor se ridică la aproximativ 90 de miliarde de lei vechi.

Farmaciile îşi vor reduce arieratele începând cu luna august întrucât Casa de Asigurări de Sănătate va deconta reţetele gratuite şi compensate pentru două luni într-una. „Începând cu luna august, în fiecare lună se va plăti factura curentă şi una din urmă. În momentul de faţă, termenul de plată este de 90 de zile, din care 60 zile contractual plus 30 de zile pentru procesarea facturilor. În condiţiile în care din luna august vom plăti câte două luni într-una vom finaliza cu plata restanţelor către farmacii până în lunile februarie-martie 2014”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele CAS Gorj.

Lunar, către farmacii se vor vira aproximativ 90 de miliarde de lei vechi. „În august se vor plăti lunile octombrie 2012 şi aprilie 2013, în septembrie plătim noiembrie 2012 şi mai 2013, în octombrie achităm decembrie 2012 şi iunie 2013, în noiembrie dăm banii pentru lunile ianuarie 2013 şi iulie 2013, iar în decembrie plătim februarie 2013 şi august 2013. Lunar, către farmacii se vor vira aproximativ 90 de miliarde lei vechi”, a mai precizat Daniel Bondoc.

Farmaciştii vor fi stimulaţi

Conducerea Casei Asigurărilor de Sănătate Gorj consideră că noua măsură impusă la nivel naţional va stimula deschiderea farmaciilor în judeţul nostru. „Scopul principal al acestei măsuri este acela de a elimina arieratele farmaciilor. Cu toate acestea, noi credem că farmaciştii vor fi stimulaţi să deschidă mai multe farmacii. În momentul de faţă, în mediu

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 6 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 10 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 11 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 8 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°